25.06.2019Mediafax:

Regulamentul voucherelor-altă încălcare a legii!

Complicitatea administrației cu sindicatele din Complexul Energetic Oltenia produce pe bandă documente nelegale! Abia terminaseră corecția la valoarea voucherelor, trecând de la 1450 lei la 2080 lei, și după un scremut îndelungat au „produs” încă o nelegalitate!

Regulamentul de acordare a voucherelor de vacanță este special făcut că să diminueze drepturile salariaților față de ceea ce ar fi obligatoriu prin lege! Pentru modul cum gândesc sindicatele și conducerea Complexului Energetic Oltenia a rămas simptomatică declarația lui Boza: „dacă trebuie să dăm 2080 lei, îi vom da”. Adică ei dau doar dacă sunt obligați!

I-am obligat să stabilească valoarea voucherelor la 2080 lei, cât spunea legea! Trebuie să începem un nou demers să-i obligăm să nu ciuntească această valoare prin diverse tertipuri, interpretând legea cum vor „mușchii” lor!

Încercarea de fracționare prin „acordul”, de fapt complicitatea administrație sindicate, bazate pe textul din regulament „valoarea nominală se stabilește proporțional cu…” este în dezacord cu art 1^1 din OUG 8/2009: „Începând cu dată de 1 decembrie 2018, operatorii economici astfel cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, vor acordă angajaților proprii primele de vacanță numai sub formă voucherelor de vacanță, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit, în condițiile legii, pentru un salariat.”

Pentru identitate de rațiune, așa cum nu se fractioneaza valoarea prevăzută de lege(1450 lei) în cazul salariaților instituțiilor publice, la fel trebuie atribuită integral și valoarea(2080 lei) și salariaților operatorilor economici definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013.

Este, de ceva vreme, notoriu că situația financiară a Complexului Energetic Oltenia a devenit precară urmare a unui management de paradă. Acesta este motivul nerespectării legii și chiar a CCM-ului încheiat.

În regulament era necesar să se precizeze modalitatea acordării voucherelor, dar dată acordării era stabilită prin actul adițional nr 3 la CCM că fiind 1 Mai 2019. Astfel textul din regulament „voucherele…se acordă salariaților cu CIM/acord în ființă la dată acordării…” este nelegal chiar prin raportare la CCM, adică la legea pe care chiar complicii o conveniseră. Este un grad de „perfecțiune”, să-ți încalci propriile legi!

Cine sunt cei care pierd? În primul rând cei care vor fi disponibilizați! Dar sindicaliștii au avut grijă să-i protejeze pe cei cu acord(fără CIM cu CEO). Unul dintre ei este consilierul Davitoiu, fratele unei televiziuni de casă a a sindicatelor trădătoare si a managementului cu cea mai mare pierdere din istoria CEO!

 

 

Articole pe aceeasi tema


Raspunde

Trimite comentariu